Ultimele 3 poezii:
1.
Vanitas vanitorum
de
Hariton Nuca
- 0 voturi
2.
De toamnã
de
Marius Andreescu
- 0 voturi
3.
Amanți care nu s-au trãit iubirea
de
Marius Andreescu
- 0 voturi
*Numai pentru autorii de poezii
Email:
Parola:
17 Mai 2024
Home
Poezii
Top
Ultima poezie
Autori
Ai o poezie?
Contact
Poezie
Senin de primavara
de
Lucia Daramus
Lucia Daramus
Senin de primãvarã
stele, stele în noapte mai aproape
mult mai aproape pictate albastru
lunecos în zãpada alb de primãvarã
din cer. verdele picurã
ca un ulcer închipuit
inflorescenþã multiplã de sînge poetic
îþi numeri degetele pe masa de scris
întotdeauna îþi iese cu unul în plus
întotdeauna lung ºi albastru
clipocind chel de alcoolul verde de paris
sau de voroneþ albastru
pipãi...fîlfîind cu sania timpului
izbirea din asfalt, oja lãsatã cadou.
pe noptierã se scaldã ºi azi ochii tãi
cautã umbra piciorului meu gol de femeie
tu surîzi cînd fardu-mi atîrnã pe pleoape
ca o betonierã pentru un nou cartier
iubeºti ºi dinþii albi înºiraþi
ca mãrgelele roºii contaminate de
tona de ruj cu nume de trandafir
vîlvãtaia incendiului din sîngele tãu
doreºte cu patimã trupul peste aripile mele
cîndva þi-am desenat pe transpiraþia din palme
zborul. avea miros de fructe
chiar tu l-ai asemuit merelor sînilor mei
aici ai înþeles cã paharul în care limba ta
clipoceºte frenetic sub lumina becurilor economice
nu e decît o iluzie, aripile mele intoxicate
pulseazã în mii de închipuiri
ºi ce bine joc toate rolurile
sã fii poet ai nevoie de ele
sã fii poet ai nevoie de ele
doar ele ºtiu sã tacã în toate limbile
în toate culorile
doar ele ºtiu sã spargã din cînd în cînd
betoanele-n care se-ascund þevile
lungi prelungiri venoase.
zvîcneºte miraculos sîngele iubitului
la intersecþia þevilor – inima –
fãrîmiþatã-n versuri nãframe
de aripi nebune, înalte izvoare
doar unul cel adevãrat
ca sã fii poet ai nevoie de ele
pînã cînd explodeazã – buuuumb
þevile, þîºnind roºu poemele
subsolul e-o lîncedã apã
pe tencuialã sarcastic rîd morþii
pãmîntul atîrnã-n mormîntul bunicii
rupîndu-i ºi ultimul os
îmi amintesc osul bunicii ºi-acum
mesteca în mãmãligã vîrtos
bunica era cea mai bunã bunicã din lume
era cel mai important om de pe pãmînt
pînã ºi plãmînii acestei vieþi
pulsau prin plãmînii bunicii.
bunica rãsturna mãmãliga rotundã ºi galbenã
bunica striga din coapsele ei rotunde ºi mari
pînã-nvîrtea din ele lumea întreagã
striga bunica: a rãsãrit soarele pe prispa mea
nici nu m-ar fi mirat dacã-ntr-o zi
soarele galben aburind ar fi cãzut în curte la ea.
stele, stele în noapte mai aproape
mult mai aproape pictate albastru
lunecos în zãpada alb de primãvarã
din noianul de dincolo curg amintirile
pe geana-mi închisã în moarte
ca o pãdure pletoasã se preling gîndurile
cînd eºti poet îþi vezi apele
din care fiinþele tu se-adapã
colorezi zborul spre steaua pierdutã în noapte.
Daca vrei, poti comenta aceste versuri.
Parerea ta va fi publicata dupa o verificare prealabila.
Nume:
E-mail:
Localitate:
Comentariu:
