Poezie

Ultimele 3 poezii:
1. Vanitas vanitorum de Hariton Nuca - 0 voturi
2. De toamnă de Marius Andreescu - 0 voturi
3. Amanți care nu s-au trăit iubirea de Marius Andreescu - 0 voturi

*Numai pentru autorii de poezii

Email:
Parola:

17 Mai 2024

Home
Poezii
Top
Ultima poezie
Autori
Ai o poezie?
Contact

Poezie

Natura

de Daniel Aurelian Radulescu

Mă-nchin la frumusețea-i, ce-i natura
Fără perfectă simetrie, un tot anarhic;
Copacii nu-s pătrați, nici tril dulceag-sarcastic...
E totul inedit, un altfel, ca aventura.

Parcă nici nu-mi revin, cum de nu-i ternă
Cu tulpinile ei strâmbe... fără șefi pe tronuri,
Cu prea mult verde-nfipt în cafeniu de tonuri
Și albastrul clar de vis... privit din cap pe pernă...

Dulceața-i din salivele d-infime gâze
Și far din licurici e, se arzând de amor
Și chiar de fier de are, pana-i este zbor...
E-o creatoare eternă, fabrică de muze.

Nici apele grăbite-n valuri, repezi spume,
Nu-s mereu clare și nici drepte linii.
Pădurile-n stejari sau chiparoși sau pinii,
Nu-s țambre șlefuite... Alb nu-i omăt pe culme.

Și oceanele-s prea mari, nici blânde, line,
Cum nici pe cer nu-s nori tăiați în forme fixe.
Până și sori și lună-s pierderi în eclipse...
E-apoteoza-n haos... și nici nu intervine.

Cum oare din pământ face bujori și roze,
Dar și ciulini, otrăvuri, din mucegaiuri leacuri...
Și-o venerăm oricum, defectele-i sunt fleacuri;
Cutremure, tsunami, sunt doar... metamofoze.

Și munții-s reci, hidoși, de roca gri și sumbră;
Nu-s piramide-n colțuri și laturi-s inegale.
Nici păsări nu-și respectă mereu la fel escale
Și până și imagini avem mereu, cu umbră.

E peste-nchipuire cum crima-i preaslăvită
În ierarhia morții, iar viața și-o croiește
Neînțelegând selecții; slabii nu-și ocrotește!
Benevolat noi vrem să-i învățăm, ispită?!

De ce-i slăvim mereu perfida-i armonie
Când totul se consumă unul pe altu-n rând
Și ne creăm tipare, ’n artificial crezând...
Vrem s-o învățăm supremul... cum trebuie să fie?!?

Și-atunci s-o copiem mărunt și-n anvegură,
În clone de talent, culori ”neîntâlnite”...!?
Ori muzică-i suntem și cărțile ispite?!
Cu drept ne invocăm top-ego de natură?!?

Așa cum e, cum sunt, mi-e dor de EA mereu;
Zvârlit, un cromozom cu genele-ntr-un Y,
Ales să pic român, nu spaniol, nici grec...
Călătorind hai-hui, pe neștiut traseu...

L-așa sublim colos ce viața-mi dă, îmi fură,
Sunt un melanj pierdut de calități-defecte,
Un handicap de rând printre pieiri perfecte...
Sunt tot un imperfect... Căci sunt și eu, natură!
16.06.2011

Daca vrei, poti comenta aceste versuri.
Parerea ta va fi publicata dupa o verificare prealabila.