Ultimele 3 poezii:
1.
Vanitas vanitorum
de
Hariton Nuca
- 0 voturi
2.
De toamnă
de
Marius Andreescu
- 0 voturi
3.
Amanți care nu s-au trăit iubirea
de
Marius Andreescu
- 0 voturi
*Numai pentru autorii de poezii
Email:
Parola:
17 Mai 2024
Home
Poezii
Top
Ultima poezie
Autori
Ai o poezie?
Contact
Poezie
Minunatele locuri
de
Dragos Niculescu
La periferiile orașului existǎ niște locuri minunate,
niște cîmpuri, aproape de pǎduri, prin care trece linia feratǎ, strǎjuitǎ de ierburi și flori ale pǎcii eterne, unde greierii își înceteazǎ cîntecul doar iarna, cînd albul și frigul se așeazǎ peste toate, cînd pe povîrnișul sufletelor coboarǎ bǎtrînul acela înțelept, cu toiagul din lemn roșu, cu cei trei vulturi țipǎtori deasupra lui.
În acest timp, în oraș, cei vii discutǎ cu statuile și îi vorbesc de rǎu pe cei morți. Cînd soarele începe sǎ apunǎ, ies sǎ se rǎcoreascǎ la apa avuzurilor toți înșelații zilei, iar înșelǎtorii și vînzǎtorii de suflete stau la coadǎ la sinucidere în apa lacurilor, cu cîte un pietroi legat de picior.
În acest oraș, din spațiile mele tainice, mǎ gîndesc la minunatele locuri de la periferiile lui, la spațiile acelea deschise, cu micile lumini ale nopții și ale stelelor, cu mirosul acela de libertate reavǎnǎ, sǎlbaticǎ, cu cîntecul multiplu al greierilor.
Înǎuntru, în interiorul orașului, nu se mai respectǎ în nici un fel drepturile oamenilor singuri. Le-am spus: “Aceasta este categoria cea mai defavorizatǎ, și voi o lǎsați de izbeliște...” Am dat interviuri, au fost difuzate și publicate. Degeaba… Le-am spus: “A venit vremea
cînd pe turlele clopotnițelor va crește un soi de grîu ciudat, nemaivǎzut pînǎ acum, și atunci veți da încǎ o interpretare Cǎrții Sfinte, una cu totul nouǎ”. Au sǎrit cu toții, m-au acuzat de invenții eretice. Iatǎ cǎ pe turlele clopotnițelor a început sǎ încolțeascǎ grîul. I-am invitat sǎ se ducǎ sǎ vadǎ. Mi-au rǎspuns cǎ deocamdatǎ nu au utilajele necesare acestei cercetǎri și cǎ, oricum, lucrurile trebuie sǎ se desfǎșoare foarte precis, științific, nu așa, în pripǎ…
Acolo, jos, în beciuri și pivnițe, la temperatura constantǎ a pietrei și pǎmîntului, sînt cele mai bune locuri de meditație. Meditației și echilibrului nu îi trebuie ferestre, ci zone opace, închise, în care privirea și gîndul sǎ sape metodic, precum un sfredel, pînǎ la întǎrirea continuǎ în sine. Îți trebuie doar un pat,
luminǎ și un butoi cu vin. Acolo nu am primit niciodatǎ pe nimeni.
O singurǎ datǎ m-am trezit cu un bǎrbat. Un bǎrbat cǎrunt, aflat înspre bǎtrînețe. Venise cu un cufǎr ‒ era destul de ușor, nu știu ce avea înǎuntru, mai mult lemnul lui cîntǎrea. Nu am putut sǎ-l dau afarǎ, pǎrea mohorît, adîncit într-o durere din care se zbǎtea sǎ iasǎ cumva. Cît a stat el acolo eu m-am mutat în altǎ
pivnițǎ. Am vorbit puțin, dacǎ am schimbat cîteva vorbe.
Nu l-am întrebat nimic. Vorbeam numai despre lucruri concrete, imediate, necesitǎți de rutinǎ. Nu pǎrea a se ascunde de cineva, ci pǎrea a fi în cǎutarea disperatǎ a unei regǎsiri de sine.
Îi aduceam mîncare și ce-i mai trebuia. A stat vreo douǎ luni, dupǎ care, mulțumindu-mi, a plecat mult mai întremat, mai stǎpîn pe el, avea, de altfel, și altǎ minǎ. L-am privit lung, din urmǎ, cum își trǎgea dupǎ el cufǎrul acela ciudat, mai mult gol, și mi-am spus cǎ am fǎcut și eu o faptǎ bunǎ.
Daca vrei, poti comenta aceste versuri.
Parerea ta va fi publicata dupa o verificare prealabila.
Nume:
E-mail:
Localitate:
Comentariu:
