Ultimele 3 poezii:
1.
Vanitas vanitorum
de
Hariton Nuca
- 0 voturi
2.
De toamnă
de
Marius Andreescu
- 0 voturi
3.
Amanți care nu s-au trăit iubirea
de
Marius Andreescu
- 0 voturi
*Numai pentru autorii de poezii
Email:
Parola:
17 Mai 2024
Home
Poezii
Top
Ultima poezie
Autori
Ai o poezie?
Contact
Poezie
Apusul lui Mircea
de
Carausu Andrei
Aflasem vestea unui apus crud al unei stele fermecate,
Din ochii mei , puhoaie de lacrimi in noduri se coboara
Un tarus de lemn-mi-era durerea ce se decupa-n bucati proaspete forfecate
Iar mintea-mi sfasiata nega prompt realul ce-n spaima se strecoara.
Indrageam la apogeu fiinta sa ca o fantasma ce cu-n zambet s-arata
Si mereu ma cuprindea-n jocul lui si-n lumea sa de poveste
Iar de rau copil ce eram, sus in cuier de guler m-atarna
cu dulce ma servea-ndata si obrazniciile-mi uitate.
Patrund incet in camara sa privind la chipurile planse
Pintre care doamna V usor imi surase.
Un suras rece dar plin de expresivitate
Imi-nunda usor mintea caci Mircea-i mort in eternitate.
Pendula batea-n asteptarea amiezii
Iar eu asteptam povestea-i din mijlocul serii.
Eram un fir de iarba ce visa povestea copacului
Si nu stiam ca sfarsitul va fi-n fundul lacului.
Cate suflete-ntristate a sadit a sa cruda moarte
Si cate lacrimi scald sicriul sau de lemn
Ating cam jumatate din cifra suferintelor toate
Iar de somnu-i dulce nu era demn.
Chipu-i palid ce altadata era rosiatic precum o carne arsa
Acum sade in tristetea sa morbida cautand o ultima sarutare
Pe buzele-i uscate iar nasul nu va mai suna-n trombita pintr-o stranutare.
Si mainile sale reci si de acum vesnic inclestate nu vor mai mangaia pe a sa dulce craiasa.
Era o amiaza trista in mintea mea de copilandru
Nu supuneam gandul mortii lui si plangeam ca-n codru
Iar doamna V cu dulcele lui unchiul-ncerca sa ma opreasca
Dar realizasem misterul si plansul n-avea cum sa-mi treaca.
Trebuia sa-i fiu alaturi la drumu-i lung spre groapa
Era soare de smoala si pe trupu-i turnam apa,
Si lumea-n sir distorsionat paseau in urma lui
Plangand amarul mortii unchiului.
Si timpul se rasturna-n clipa ingroparii
Trebuia sa-i dau adio si sa-l dau uitarii.
Atunci in locul acela il lasam pentru eternitate
Si-l adaugasem in amintire de faptele-i binemeritate.
Ajuns la locul sau de veci pe o parcela-ngusta
O groapa ce-n mintea mea se plasmuia ca un abis infinit
Si totu-i efemer pana cand sluijba-i trecuta.
In sarcofagul sau se arunca-n randul mortilor in panza era acoperit.
Priveam cu ura la abisul deschis doar mortilor
Fiindca parea a-mi zambi sadic de dragul sortilor.
Caci ea l-a prins acolo-n ghearele mortii temporare
Si pentru moartea-n sine am doar o simpla oroare.
Groapa, farfuria viermilor fusese cu sol acoperita,
La capu-i mort o cruce-n fier turnata fusese-n sol infipta.
Iar solul nu e decat in esenta acelasi material ca si corpul nostru
Si unchiul devenise una cu pamantul prin ploi reci ce curgeau din coltul vostru.
Daca vrei, poti comenta aceste versuri.
Parerea ta va fi publicata dupa o verificare prealabila.
Nume:
E-mail:
Localitate:
Comentariu:
