Ultimele 3 poezii:
1.
Vanitas vanitorum
de
Hariton Nuca
- 0 voturi
2.
De toamnã
de
Marius Andreescu
- 0 voturi
3.
Amanți care nu s-au trãit iubirea
de
Marius Andreescu
- 0 voturi
*Numai pentru autorii de poezii
Email:
Parola:
17 Mai 2024
Home
Poezii
Top
Ultima poezie
Autori
Ai o poezie?
Contact
Poezie
Intre romanticii europeni ...
de
Daroczi Andrei Claudiu
Despre Eminescu…
‘’ Intre romaticii europeni, Mihai Eminescu tine, prin vremea, spatiul si viziunea despre lume pe care le reprezinta, un loc aparte.
Iesit din consonanta unor conditii de destin istoric national si de determinari individuale, artistul acesta a dau lumii o opera de sinteze uimitoare, in care se interfereaza, filtrate prin sita geniului sau national si topite in limba romana careia i-a dat accente de limba sacra, rasaritul si apusul, nordul si sudul.
Locul din care a venit, straveche vatra romaneasca, dinspre Ipotestii Botosanilor din Tara de Sus, loc plin de colinde, paduri si ape, invaluit in luminile si umbrele blande ale romanestilor ‘’guri de rai’’, ale tipicelor spatii mioritice, ondulate, a fost locul care l-a marcat si l-a legat pentru totdeuna. Acest loc s-a trasformat in viziunea poetului, intr-un topos ideal, sacru, omologat cu patria si exprimat ca spatial romanesc integral in celebra metonimie din SCRISOAREA III care insoteste, ca pe o medalie, stilizatul chip al voievodului Mircea, raul, ramul. Si oriunde l-a purtat pe poet daimonul sau launtric, pe drumul vietii sale nelinistite, ratacitoare sau pe cele ale fanteziei creatoare indraznete, neobosite, prin strainatati sau prin spatii interstelare, lunare, locul acela a fost pastrat in minte ca un model paradisiac, cu valori magice, ca un mic eden in care el isi petrecuse varsta de aur a copilariei pierdute.
Spre el s-a intors cand s-a simtit obosit ori a vrut sa puna capat dureroaselor sale vagatii. Cu pazitorii lui eterni a vorbit ( in REVEDERE ) la intoarcere si a aflat deosebire intre conditia lui trecatoare si conditia lor perena. Cu adaosul marii, al carei sentiment profound l-a avut ( ca autorii anonimi ai unei considerabile parti din folclorul romanesc care cunosteau marea cea mare a lui Mircea de mai de mult, din ritmicele miscari ale transhumantei pastoresti care-i purta din Maramures pana in Dobrogea si in Pind ), acesta a fost si locul in care a dorit sa se odihneasca pe veci, intors, reintegrat in origini, asa cum marturiseste testamentul sau din MAI AM UN SINGUR DOR, mioritica diata. ‘’ ZOE DUMITRESCU-BUSULEANGA
‘’ A vorbi de poet este ca si cum ai striga intr-o pestera vasta… Nu poate sa ajunga vorba pana la el, fara sa-i supere tacerea. Numai graiul coardelor ar putea sa povesteasca pe harpa si sa legene, din departare, delicata lui singurateca slava. In toate veciile strabatute de atletii si biciclistii filozofiei el isi are vecia lui deosebita, inchisa. Trebuie vorbit pe soptite… Intr-un fel, Eminescu e sfantul preacurat al ghiersului romanesc. Din tumultul dramatic al vietii lui s-a ales un Crucificat. Pentru pietatea noastra depasita, dimensiunile lui trec peste noi, sus si peste vazduhuri…
Fiind foarte roman, Eminescu e universal. Asta o stie oricine citeste: cu parere de rau lacatul limbilor nu poate sa fie descuiat cu cheile straine. S-au facut incercari onest didactice de transpunere a poetului, unele poate, se spune, mai izbutite; dar Eminescu nu este la fel decat in romaneste. Poezia apartine limbii mai mult decat proza, sufletului secret al limbii: jocul de irizari din interiorul ei faca vocabulele neputincioase. Inspiratia lui Eminescu e, fireste, variata, dar casetele in care ar putea sa fie adunate cristalele ei nu se pot face nici dupa culoare, nici dupa carate, nici dupa transparenta, unele intrand in mai toate celelalte. In Eminescu e dragoste si durere de dragoste. Deceptia continua in dragoste infuenteaza toata inspiratia lui de sentiment. Poetul se regaseste intact intr-alt punct de pornire, opus, in harul sarcasmului si al lepadarii. Dragostea lui e mai degraba mai cu seama senzuala, o dragoste pribeaga, de pasiune. Dragostea lui Eminescu nu e amestecata cu visul.
Visul lui incepe cand dragostea s-a ispravit .Dragostea poetului n-a durat niciodta, ramane instantanee, dragoste de senzatii iuti. Ceea ce-i ramane din dragostea trecuta devine vis abia in singuratate, ca o mahnire ca a fost numai senzuala, cand a trecut…
Deceptia ii da lui Eminescu inaltimea care-i lipseste din dragoste si lumina tarzie si dureroasa, ramasa ca o chiciura pe plopii lui, dupa ce dragostea s-a stins, compenseaza deficienta. De fapt, poezia caracteristica si mare a lui Eminescu se ridica din mahnire. Speranta, credinta, mangaiere, nimic nu se regaseste la Eminescu.
Locul de incoltire e dezamagirea. Dezamagirea a dat limbii romane o capodopera de amaraciune glaciara, care se cheama LUCEAFARUL.
‘’A fost odata ca-n povesti
A fost ca niciodata,
Din rude mari imparatesti,
O prea frumoasa fata.
Si era una la parinti
Si mindra-n toate cele,
Cum e Fecioara intre sfinti
Si luna intre stele.
Din umbra falnicelor bolti
Ea pasul si-l indreapta
Linga fereastra, unde-n colt
Luceafarul asteapta.
Privea in zare cum pe mari
Rasare si straluce,
Pe miscatoarele carari
Corabii negre duce.
Il vede azi, il vede mini,
Astfel dorinta-i gata;
El iar, privind de saptamini,
Ii cade draga fata. ‘’
Tudor Arghezi
Noi, cei ramasi in umbra lui, nu avem decat sa-i multumim pentru vasta cultura pe care ne-a transmis-o, asa cum a facut-o domnul Dumitru Oniga, in REVISTA CULTURAL-LITERRA, ‘’TARA FAGILOR’’, anul VII NR. 1-2 ( 26-27)/1999, dedicandu-i superbul sonet, pe care il reproduc:
LUI EMINESCU
‘’Cuvantul tau, adancuri de fantana,
Izvor de apa, limpede, curata,
Gandire sfanta, binecuvantata,
Din cer lumina, seva din tarana.
Si versul tau, o piatra nestimata
A-mpodobit cu-n nimb limba romana
Ce ne e Doamna si ne e stapana,
Prin ea traieste tara noastra toata.
Pe-acest pamant, asa a fost sa fie,
Un dar pentru multimile-nsetate,
Un Eminescu, cantec, poezie,
O carte, foi cu lacrimi picurate
Si glasul tau rasuna-n vesnicie,
Prin tine, noi sorbim, eternitate.’’
In final, daca-mi permite-ti, ce-ar mai fi de spus… multe… si totusi putine…
Asa cum prefigura Eminescu, ca doar dupa disparitia sa, noi, cei ramasi in urma, vom incerca sa-l intelegem, sa-i vedem suferintele, nevoile, gand exprimat atat de clar, atat e pur in poezia sa, ‘’ Cantecul Lautarului’’,
‘’Doar atunci cand prin lumine
M-oi sui la Dumezeu,
Veti gandi si voi la mine
Cum am fost in lume eu.’’
Daca vrei, poti comenta aceste versuri.
Parerea ta va fi publicata dupa o verificare prealabila.
Nume:
E-mail:
Localitate:
Comentariu:
